miercuri, 4 decembrie 2013

Lansarea oficiala a cartii ISTORIA SE SCRIE ACUM si concert de colinde


In 7 decembrie, la Gura Humorului se va desfasura un eveniment special care va cuprinde: lansarea oficiala a cartii ISTORIA SE SCRIE ACUM de Catalin Dupu si un concert de colinde cu Grupul Bucovina Evanghelic si Alina Havrisciuc. Programul va incepe la orele 16, la Casa de Cultura iar intrarea este libera. Lansarea oficiala a cartii are loc la Gura Humorului pentru ca ideea de a scrie aceste pagini i-a venit autorului chiar in urbea suceveana.

vineri, 8 noiembrie 2013

O iarna cu iubire


Titlu - O iarna cu iubire Autor - Catalin Dupu Poveste - 10 studenti inainte de Sarbatori au parte de evenimente neasteptate. In final gasesc raspunsurile... Gen - piesa de teatru Comanda - birouapv@yahoo.com

joi, 31 octombrie 2013

Atentie! 15.000 de români mor în fiecare an din cauza alcoolului


Peste 15 mii de oameni mor anual în ţara noastră din cauza consumului de alcool. Deşi românii nu sunt băutorii de top ai Europei, suntem pe primele locuri în clasament în ceea ce priveşte rata mortalităţii cauzată de alcool. Asociaţia Română pentru Promovarea Sănătăţii a realizat un studiu la nivel naţional în scopul conştientizării impactului negativ al consumului de alcool. În ţara noastră se consumă 10-12 litri de alcool pur pe an, pe cap de locuitor, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Se estimează că în România mor anual peste 15 mii de oameni din cauza consumului de alcool, peste 3500 de femei şi 11 600 de bărbaţi. România se află pe primul loc în Uniunea Europeană la decesele provocate de alcool în rândul femeilor şi pe locul 4 la bărbaţi.

luni, 28 octombrie 2013

ISTORIA SE SCRIE ACUM, a 8-a carte de Catalin Dupu


“Istoria se scrie acum” este a 8-a carte pe care Catalin Dupu o publica. In paginile sale cititorii vor gasi povestiri inspirate din cazuri reale,  schite biografice cu nume celebre si raspunsurile unor vedete din Romania referitoare la o intrebare extrem de importanta. Cartea cuprinde si o povestire scrisa in 1996. Cele mai cunoscute carti publicate de Catalin Dupu pana acum sunt: “Dragoste crucificata”, “De ce bat clopotele de Craciun” – aceasta fiind si comanda din partea Ministerului Educatie si Cercetarii, si “Cine stie ce aduc zorile?”  Lucrarea “Istoria se scrie acum” se poate comanda la birouapv@yahoo.com

marți, 22 octombrie 2013

83 de concurenti din SUA, Norvegia, Germania, Republica Moldova si Romania s-au inscris la concurs






83 de concurenti din SUA, Norvegia, Germania, Republica Moldova si Romania s-au inscris la concurs. Premierea castigatorilor la concursul de poezie POEME PENTRU VIATA a avut loc la Bucuresti, in 20 octombrie, in Biserica Isus Mantuitorul, din sector 6. S-au oferit Premiile I,II si III la poezie clasica si moderna, astfel: Poezie Clasica, PREMIUL 3 – NICA IONEL PREMIUL 2 – FLORINA MIREA PREMIUL 1 - LUMINITA GELETU Poezie Moderna, PREMIUL 3 – CIPRIAN DOBOCAN PREMIUL 2 – MIHĂILĂ GABRIEL NICOLAE PREMIUL 1 – GHEORGHE MIRA Au participat: Catalin Dupu - initiator concurs, Florin Stoica, Marius Silvesan - istoric, grupul muzical local. Organizatorul trimite premiile la adresa postala a celor castigatori.

miercuri, 9 octombrie 2013

Si CAV este impotriva traficului de persoane

 

Traficul de persoane este SCLAVIA EREI MODERNE prin care unii oameni profită de pe urma exploatării altor oameni. La momentul actual, este a doua cea mai profitabilă afacere ilegală după traficul de droguri, devansând traficul de arme. Unul din motivele pentru care este o afacere profitabilă este că, spre deosebire de droguri, o persoană poate fi revândută.Aproximativ 62% din traficul de persoane din Uniunea Europeană se face în scopul exploatării sexuale iar locul secund e ocupat de traficul prin muncă forțată.Printre celelalte tipuri de trafic de persoane există obligarea la cerșetorie, la comiterea de fapte ilegale și altele. Majoritate victimelor traficului de persoane din Uniunea Europeană sunt recrutate din estul Europei, din țările unde oamenii au mai puține opțiuni în ce privește cariera, unde populația este foarte tentată în a-și găsi un loc de muncă în afara țării și copiii sunt mai greu de crescut și astfel, mai neglijați. 18 octombrie este ziua europeana impotriva traficului de persoane.

sursa - www.18octombrie.ro

miercuri, 2 octombrie 2013

IN AJUTORAREA SINISTRAŢILOR DIN GALAŢI




În 30 septembrie Centrul „Artă pentru Viaţă” si alti 4 parteneri s-au implicat în ajutorarea sinistraţilor din judeţul Galaţi, respectiv comuna Costache Negri. Am reuşit să ducem în localitatea inundată: haine, încălţăminte, alimente şi jucării. Pentru deplasarea la faţa locului s-a format o echipă din Gabriel Viţonescu, Catălin Dupu si altii.
Transportul s-a efectuat cu două microbuze. 
În comuna Costache Negri, viitura, apele au venit noaptea, pe la orele 23. Nu foarte multa lume a sărit in sprijinul lor; autoritatile au fost nevoite sa darame anumite case darapanate, in care unii oameni, din lipsa de altceva, nu aveau unde sa stea.
Unii au primit niste „camere” standard, gen container, unde sa locuiasca.
Autorii acestor randuri si ale fotogtafiilor spera ca altii sa nu traga foloase, asezandu-le in lista realizarilor lor!!!

luni, 23 septembrie 2013

Strangem ajutoare pentru cei napastuiti din judetul Galati.

In acest moment in zona inundata din judetul Galati am fost anuntati ca cel putin 750 de familii au ramas fara case. Si in Bucuresti CAV strange ajutoare pentru cei napastuiti din judetul Galati. Ajutoarele constau in: haine, mancare, incaltaminte. Transportul se va efectua in data de 30 septembrie. Pentru detalii va rugam sa ne scrieti la adresa birouapv@yahoo.com

marți, 10 septembrie 2013

Concursul de poezie POEME PENTRU VIATA 2013

Concursul de poezie POEME PENTRU VIATA se desfasoara in perioada 10 septembrie – 14 octombrie 2013. In concurs se pot inscrie gratuit persoane din tara si strainatate, artisti consacrati si debutanti, cu varsta minima de 14 ani. Poeziile, 3 la numar, se trimit la adresa birouapv@yahoo.com Concursul de poezie POEME PENTRU VIATA are ca obiective descoperirea si promovarea oamenilor de condei, interactiunea culturala si spirituala. Concurentii trebuie sa respecte tema propusa – Inaltatoarea credinta in Bunul Dumnezeu. Se ofera premiile I, II, III. Premierea editiei 2013 se va face in Bucuresti, in 20 octombrie. Castigatorul vor fi anuntati din timp, participarea la eveniment fiind optionala. Organizatorul nu suporta deplasarea si cazarea castigatorilor, premiile fiind trimise la adresa postala a celor premiati. Alte evenimente de gen: Pretuieste Viata - 2010 Tarmul de Aur, 2010, 2011 - Corbu, Constanta, Concursul de poezie POEME PENTRU VIATA, Gherla Centrul Arta pentru Viata fiind co-organizator.

marți, 27 august 2013

Prof.dr. Mihaela Constantinescu despre cartea Cine stie ce aduc zorile?



Cuvântul ce exprimă Adevărul
Dramaturg, Cătălin Dupu păşeste acum pe tărâmul epicului pentru a dezvolta aceeaşi temă, manifestarea sacrului în profan sub toate ipostazele, accentuând ideea orbirii unei societăţi care pare a ignora fondul în favoarea unor forme ritualice, tradiţionale ascunzând în spatele religiosului hybrisul ancestral. Volumul “Cine ştie ce aduc zorile” reprezintă pagini care reflectă realitatea istorică a unei naţiuni care a pierdut contactul cu Numenul printre multiplele forme ale relgiosului prin care fiinţa creată întelege să-şi atragă binecuvântarea individuală,dezvoltând astfel un egocentrism mascat de mersul la biserică. Ironia şi umorul devin ,aşadar inevitabile în scriitura sa care ascunde lacrima sau râsul plânsului,cum bine defineşte individul starea sa reală pe care o percepe din când în când ( “doamne, ce am putut să fac cu viaţa mea”-expresia auctorială care punctează disperarea omului concentrat pe dezvoltarea egoului Scriitura lui Cătălin Dupu ilustrează universalul, omul pierdut printr-o simplă înghiţitură de fruct, temele putând fi aplicate în mod individual pentru că ele reprezintă realul, omul biruit de poftă, de ban, părinţii care-şi aruncă în haos copiii chiar înainte de a se naşte;câteva personaje au şansa conştientizării Numenului,a Absolutului şi pătrund în mântuire,în salvare prin căinţă şi iertare. Aşadar misterul ontologic al Marelui Anonim apare în antiteză cu dimensiunea lui “homo religiosus”,primul concept implicând fondul problemelor umane,schisma aparând în procesul de comunicare care foloseşte,pornind de jos în sus un cod diferit de cerinţele biblice,rezumându-se doar la o formă anostă de exprimare. Scriitorul Cătălin Dupu a pătruns esenţa fiecărei istorii pe care o expune punând-o sub semnul destinului,a regizorului care desenează întâmplarea în plan concret pentru ca fiinţa creată să-şi conştintizeze starea şi să pună valoare pe Adevăr şi fond,descoperind astfel manifestarea eternă şi constantă a sacrului în profan. Cuvântul a fost,după cum mărturiseşte scriitorul poarta spre Absolut, spre Adevăr, “fără carte nu reuşeam nimic”- izbuteşte, la rândul sau să transmită mesajul spre lector, fie el inocent sau experimentat, întrucât abordează probleme existenţiale într-o manieră simplă pentru că, a găsit, în opinia noastră Cuvântul ce exprimă Adevărul.

miercuri, 7 august 2013

Dr. Marius Silvesan despre cartea Cine stie ce aduc zorile?



Cine știe ce aduc zorile? este titlul ultimei cărți a lui Cătălin Dupu și totodată titlul povestirii cu care se deschide cartea. Întrebarea din titlu este una care merită mai multă atenție decât am fi tentați să-i acordăm la prima vedere. 
Cartea este compusă din mai multe povestiri, unele istorice iar altele autobiografice.

Cine știe ce aduc zorile? este o poveste istorică captivantă, care se desfășoară pe fondul celui de-al doilea război mondial și al alianței dintre Germania și România. Autorul reușește să capteze audiența prin realismul și totodată dramatismul operei. Citind povestioara ești transpus în birourile legației germane de la București, faci cunoștință cu oameni și locuri pe care altfel nu i-ai fi întâlnit, pe lângă care poate ai fi trecut nepăsător, referire la faptul că aceste personaje ne pot reprezenta chiar pe noi, viața lor să fie într-o anumită măsură și viața noastră. Unul din personajele care atrage atenția este „omul lui Dumnezeu”, preotul către dă dovadă de îndrăzneală și înțelepciune în acțiunea pe care o avea de îndeplinit, aceea de a aduce alinare sufletelor îndurerate, trupurilor vlăguite de tratamentul dur la care au fost supuse de către „lunganul”, gardianul închisorii. Cred că acesta este rolul nostru, al celor care cred într-un Creator, de a aduce speranță și alinare în viețile celor din jurul nostru prin ceea ce facem, prin comportament, prin vorbele noastre. Autorul nu forțează lucrurile, ci lasă povestea să decurgă normal cu tensiunile ei inerente. Viața se desfășoară pe mai multe planuri: în închisoare, în biroul comandantului, în oraș, în familia Liviei, dar peste toate veghează Bunul Dumnezeu. Un Dumnezeu care intervine în cursul istoriei, în desfășurarea ei așa cum vrea și când vrea. El este la cârma vieții oamenilor și la cârma istoriei, fapt care ne conduce către o îngemănare între istorie și credință.

O altă povestioară istorică este Comanda dictatorului, care dezvăluie dorința președintelui României Socialiste, Nicolae Ceaușescu, de a cunoaște viitorul omenirii. A dorit să știe ce spune cartea Apocalipsa despre sfârșitul istoriei. Cu toate că nu știm ce a descoperit profesorul cu nume neamț despre ceea ce i-a comandat dictatorul să afle, este evident faptul că dictatorul nu a mai stat la conducerea țării decât un an. Mai mult decât atât, în decembrie 1989, după un proces sumar, Nicolae Ceaușescu, și soția sa, Elena Ceaușescu au fost împușcați. Faptul că s-a încrezut în sine, s-a crezut mai presus de divinitate, considerându-se el însuși o persoană care trebuia să aibă propriul cult i-a adus pierirea.

Societatea ideală, multilateral dezvoltată, ne este prezentată în povestea Cândva la Casa Poporului, lucrare care descrie suferința, lacrimile, sacrificiul și prigonirile pe care le-au îndurat cei care au lucrat la acea construcție megalomanică. Povestea se construiește paralel cu dezvăluirea personajului principal, maistrul electronist Tudor Ilie, a familiei sale și a tovarășilor de lucru și de credință. Casa Republicii, denumită după Revoluția din decembrie 1989 Casa Poporului, s-a construit cu muncă non stop până la epuizare, cu lacrimi, cu amenințări și cu multe sacrificii de vieți omenești, a celor care s-au tot dus, „au murit și nu meritau.” (p. 36). Cu toate suferințele și privațiunile la care au fost supuși alături de ceilalți, pentru Tudor Ilie și ceilalți muncitori care au mai rămas în viață izbăvirea a venit mai repede decât aceștia se așteptau, prin Revoluția din decembrie 1989, „pentru că Domnul Dumnezeu nu ține cont de calendarul omului ci de Hăruitul Său Pan.” (p. 36)

În povestioara Mașina de muzeu ne sunt relatate peripețiile prin care a trecut echipa care a filmat producția „Cartea care a schimbat lumea”, o continuare a filmului „La frontieră”, ambele regizate de către Cătălin Dupu. Filmul „La frontieră” vorbește despre transportul ilegal de Biblii în perioada comunistă. Sunt amintite în acest context persecuțiile îndurate de cei care s-au implicat în astfel de acțiuni în România comunistă. La frontieră, Cartea care a schimbat lumea, Acces interzis „sunt istorii adevărate care demonstrează că și la noi au trăit creștini adevărați care au îndurat ani de închisoare pentru Domnul.” (p. 41).

Așa cum aflăm din povestirea Piatra Neamțului „istoria este mult mai lungă și plină de învățăminte.” Cum „timpul înapoi nu se mai dă, viața nu trebuie uitată ci împărtășită.”

Faptul că viața nu trebuie uitată nu însemnă neapărat că În dragoste nu sunt necazuri. Cu toate acestea, „atâta timp cât suntem în viață fiecare dintre noi mai are o șansă la fericire.”

Prin intermediul Colecționarului de fericire „am realizat că viața noastră depinde de multe detalii pe care ni le stabilim noi: prieteni, locuri, alegeri, haine, atitudini” și mai mult decât atât am aflat că esența fericirii este „mai mult decât o filosofie, un țel, o stare”, aceasta este ADEVĂRUL.

Adevărul unei epoci nu de mult apuse este și subiectul povestirii Dureri de seceră și ciocan unde ne este prezentată viața unei familii credincioase care deținea o mică fierărie, familie a cărei viață a fost distrusă prin două mari lovituri. Prima a fost colectivizarea, iar a doua a venit ca urmare a celei dintâi, însă după mai mulți ani în care familia se stabilise la Iași, iar Nea Ion se angajase ca fierar la Atelierele CFR Nicolina, când după ani de muncă și trudă și după promisiuni deșarte își vede năruită speranța de a ajunge șef de secție la fierărie ca urmare a avansării unei persoane mult mai tinere fără pregătirea profesională necesară. Prin intermediul acestei povestioare autorul scoate în evidență propaganda comunistă, punând în antiteză minciuna unei societăți născută prin distrugerea multor vieți și realitatea vieții sub comunism. Ne este relevată aici diferența dintre discurs și realitate, aspecte care pot fi observate dacă urmărim cu atenție evoluția acestei familii de țărani, credincioasă și recunoscătoare Creatorului, familie care este nevoită să plece de la sat la oraș datorită colectivizării. Ajunsă în orașul Iași această familie încearcă să se integreze în societatea comunistă, o societate care se construia sub ochii lor, însă și aici se va lovi tot de tovarășii care au luat locul domnilor, de comuniștii care după ce i-au luat pământul i-au luat și viața. Putem spune, parafrazând titlul povestirii anterioare, că Partidul Comunist a devenit un colecționar de vieți.

Dr. Marius Silveșan

miercuri, 31 iulie 2013

Telefon gratuit pentru prevenirea tentativelor de Suicid


 Persoanele aflate într-o situaţie dificilă beneficiază de o linie telefonică de urgenţă – 0800.080.100 – pusă la dispoziţie de Centrul de Prevenire a Tentativelor de Suicid la Copii şi Adolescenţi din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie “Prof. Dr. Alex. Obregia”. Din luna septembrie, cei care au nevoie de ajutor pot suna doar la numărul 116.123. În prezent, apelurilr sunt in numar de 350-370 pe lună.

miercuri, 12 iunie 2013

Scriitoarea Silvia Kerim despre cartea Intamplari din anul 2000


"Intamplari din anul 2000" ...este titlul unei minunate carti pentru copii scrisa de... un tanar actor. Tanarul actor (nascut in 1976) se numeste Catalin Dupu si se afla la a doua carte (prima intitulandu-se, foarte frumos, "Povestiri din zapada"). Scriind la revista "Descoperirea comorii", edidata de Fundatia Copilul si Lumea, aparand in filme, colaborand cu televiziunea si cu radioul si jucand, cu mult succes, pe scena Teatrului "Ion Creanga" din Bucuresti, acest "personaj multilateral dezvoltat" recidiveaza, asadar, in arta scrierii pentru copii. O arta dificila care, pe langa un har autentic in ale scrierii, pretinde si un suflet de copil pastrat cu grija, la temperatura, la gingasia si curatenia lui originale. Calitati pe care Catalin Dupu le are din plin - asa cum o dovedeste si recenta lui aparitie editoriala.
Asadar, "Intamplari din anul 2000" reprezinta nu numai o noua carte romaneasca pentru copii, ci si, implicit, sosirea in lumea tot mai imputinata a celor ce se incumeta inca sa scrie literatura pentru copii a unui nou talent. Un talent in plina si energica afirmare, caruia ii uram, din tot sufletul: Succes! Si multa forta si multa tenacitate - dat fiind ca drumul care duce spre... Vrajitorul din Oz (oricine ar fi si oricum s-ar mai numi el in calitate de personaj de basm) este presarat cu primejdii si incercari de tot felul. Bine-ai venit in Lumea Povestilor, draga Catalin Dupu! 

Silvia Kerim

in FORMULA AS, nr 424

sâmbătă, 1 iunie 2013

Fratii lui Marin Sorescu au plans la piesa SORESCU NU E SINGUR

La Ramnicu Valcea astazi s-a jucat piesa SORESCU NU E SINGUR, spectacol la care fratii poetului Marin Sorescu, Ion si George, au plans. Evocarea pe scena s-a realizat de catre un grup de liceeni pasionati de teatru si condusi de prof. Mihaela Constantinescu, de la Colegiul National Mircea cel Batran. Text si regia piesei - Catalin Dupu. Mai multi spectatori au declarat: "Piesa trebuie sa circule."

joi, 16 mai 2013

Aventuri la malul Dunarii


Aventuri la malul Dunarii este o piesa de teatru intr-un act de Catalin Dupu. Povestea? Doi buni prieteni se pregatesc in 1986 de calatoria vietii lor. Peripetiile nu sunt putine.

joi, 11 aprilie 2013

A 6-a oprire pentru turnelul Numai Fapte Bune

In Caransebes, in 14 aprilie, Catalin Dupu sustine o noua prelegere din cadrul  proiectului "Numai Fapte Bune" la BCB nr 1. Pana acum alte prelegeri si implementarea programului au fost realizate in Cluj-Napoca, Baciu, Orastie, Bucuresti - doua locatii si Corbu, jud. Constanta. Sambata, 13 aprilie, la Casa de cultura eveniment cu acelasi invitat, de la orele 18.00. Aici va interpreta si piesa intr-un act, Misterioasa intalnire.
S.B

marți, 9 aprilie 2013

PESTE 800 DE OAMENI AU PARTICIPAT IN ORASTIE LA UN PROIECT CAV





In Orastie, duminica 7 aprilie, s-a incheiat un proiect care a reusit sa stranga peste 800 de oameni. Realizat cu sprijinul primariei, al liceelor, BCB si al scolilor din oras, evenimentul a fost unul care a schimbat in bine multe aspecte ale societatii. Duminica la BCB, Catalin Dupu  a sustinut o prelegere. Co-organizator, Gabriel Vitonescu, de la CAV Orastie. Proiectul a fost prezentat la Stirile Hunedoara TV si Servus Hunedoara.

miercuri, 20 martie 2013

Salut la simpozionul social Lipova, Arad - Catalin Dupu

Bucuros de Bucuresti? Campanie viata bio

Protegez

Campania Traieste clipa dar... Traieste- Tarnaveni 2008

Traieste clipa dar... Traieste - Petrosani 2008

Campania Traieste clipa dar... Traieste Bistrita 2009

Campanie Calan 2010

Promo piesa de teatru APELUL DE URGENTA

1 familie - clip TV

In dragoste nu sunt necazuri

Bravul popor roman - Catalin Dupu

Campania Investitia in turism, o solutie pentru Romania

Misterioasa intalnire de Craciun - Catalin Dupu




Top Festival Cernavoda 2012


luni, 18 martie 2013

Tarmul de Aur 2013, mai ceva ca anul trecut!


Festivalul Tarmul de Aur 2013 se desfasoara anul acesta intre 16-18 august! Insa pentru cei care vor sa vina la mare 1 saptamana, se pot caza la pensiune, din 12-18 august! Si faci parte din echipa festivalului!
Inscrieri la birouapv@yahoo.com
Locatia Corbu, judetul Constanta.
Ce vom avea anul acesta? Din program: Catalin Dupu, doua concerte cu un grup muzical de prestigiu, lansare de carte, concursuri nautice, acces la baza sportiva, Nelu Rosu, Daniel Topciu, o saptamana de neuitat. Cazare si masa la pret de super-oferta.
Te poti inscrie chiar acum!

marți, 12 martie 2013

Pentru lista completa a partenerilor



Pentru lista completa a partenerilor cu care am colaborat:

- primarii
- inspectorate scolare
- licee
- scoli generale
- ONG-uri
- case de cultura
- televiziuni
- ziare
- posturi de radio
va rugam sa ne scrieti la birouapv@yahoo.com

Foto si contact

Contact Centrul Arta pentru Viata birouapv@yahoo.com




Foto Catalin Dupu pentru invitatii, articole, afise.

  


 

marți, 5 martie 2013

Filme de scurt-metraj impotriva violentei sau a drogurilor.

Daca ai deja unul sau vrei sa realizezi un film de scurt-metraj impotriva violentei sau a drogurilor, il poti trimite pe adresa biroucatalindupu@gmail.com si de e selectat se inscrie intr-un concurs! Durata maxima a scurt-metraj-lui - 5 min. Data limita de inscriere - 30 martie. Poate fi o poveste sau un interviu ori un scurt documentar! Formatul de trimitere - avi sau mpg. Succes!

luni, 7 ianuarie 2013

Proiectul "Numai Fapte Bune"

Proiectul "Numai Fapte Bune" are drept scop, la nivel national, schimbarea mentalitatii cu privire la ajutorarea semenilor. Demarat in ianuarie 2013, proiectul "Numai Fapte Bune" se desfasoare atat in mediul urban cat si rural prin 7 metode de implementare. Initiat de Centrul Arta pentru Viata, el aduna luna de luna noi parteneri. Detalii la birouapv@yahoo.com